am o pătură şi o poveste

era o toamnă şi-alergam o pătură cu frunze
o poveste ţinea frâiele iar eu fugeam

am ajuns la un semafor roşu
pătura s-a ascuns pe sub roţi
când să se facă verde s-a făcut iarăşi roşu
am tot aşteptam să trec dar semaforul era daltonist
aşa că am trecut şi eu printre maşini
claxoane şoferii înjură cu gândul pe buze dar tac
sunt muţi sunt surzi sunt nemişcaţi cu toţii
tot ce auzeam era un zâmbet
lumea se oprise-n loc şi nici traficul nu mai era trafic
povestea îmi întinde un surâs de pe bordură iar eu
făceam zig-zaguri ca să nu-şi ţină mâna prea mult întinsă
când s-o ajung se-nfoşoară în pătură
iar aleargă
iar alerg
iar alergăm
fir-ar ea să fie de pătură, de poveste
prea suntem cu toţii disperaţi să iubim
atât de disperaţi încât ajungem să iubim prost dar prost de tot
sunt gata să renunţ
apare un autobuz bleumarin
văd o groază de poveşti înghesuindu-se
le dau pe toate la o parte chiar dacă sunt mai bătrâne
cu sute de vieţi faţă de mine
dar ele au un infinit la dispoziţie timpul meu
timpul meu a scăpat de sub control

când am zărit-o în sfârşit
pătura îmi luase locul de la fereastră în autobuz
iar povestea se cosea între ochii noştri când mi-ai spus
să-ţi stau pe genunchi

***
am o pătură şi o poveste
cu care ai vrea să încep?
nu pot să-ncep c-un colţ de pătură şi un capăt de poveste
fiindcă ţin în braţe pătura şi sfârşitul nu ţi-l spun
bine
spun aşa tu doar ascultă şi simte