ne continuăm deşi nu ne auzim

vântul a bătut zilele astea prin mine
azi eşti aici
mâine eşti în tren
ne plimbăm tălpile împreună respirând
un aer fără detalii concrete
privim ochii celuilalt şi descoperim
că nu mai suntem noi
eu sunt cea care mi-am dorit să fiu
înainte să te iubesc
tu eşti cel care plângea pe umărul meu
lăsându-şi lacrimile să-mi străpungă
gâtul rănit de propriul urlet

hai să ne învelim
cu stropi evaporaţi de ceai
(îmi place mult cum faci tu ceaiul
deşi nu bei niciodată)

şi să vorbim

să vorbim despre degetul lipsă
şi despre coapsa pierdută
şi despre lobul zdrenţuit al urechii
şi despre umărul dislocat de lacrimi

adevărul e că mă simt ca o moară părăsită

Daniel Toth