ai venit de la duş cu rouă picurându-ţi de-a lungul gleznelor
când ţi-am văzut vânătaia cât o prună coaptă
de sub marginea prosopului înfăşurat pe torsul de viespe
mi-ai adus aminte
de fuga noastră crepusculară în cămăruţa de sub pat
după ce te-ncolăceai în braţele mele
pe vremea aceea
ţi-era plină pulpa de micuţe cicatrici ca nişte mure
desenate de tocul uşii mici
ne era frică de un monstru şi monstrului de noi şi
cu toţii mâncam frică şi beam cafea ca să ne trezim din frică
el ieşea rareori din dulap şi era albastru şi
ne sufla cuvinte tot albastre când ne certam
mai aveam acolo o canapea o masă şi o vază cu o gerbera întotdeauna rujată
şi hârtie multă pe care calculam cât să-ţi mai cer chirie pe sufletul meu
fiindcă acea cameră era sufletul meu dar tu nu ştiai asta
loveai mereu pereţii cu ghemul de lână galbenă
până ţi-am zis să nu te mai joci cu soarele
atunci ai aruncat mingea într-un colţ şi n-am mai avut lumină
pentru câteva zile
apoi un fir de lână s-a desprins din ghem şi s-a făcut bec
mâneca puloverului tău alungă ultimele fotografii înrămate în memorie
te îmbraci deşi apa încă surâde pe claviculă
vii spre mine şi totuşi te îndepărtezi
lăsând cheia nerăsucită în uşa cămăruţei descuiată povestea neîncheiată
monstrul liber
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu