cu fiecare stea dezordonată
se mai dizolvă o constelaţie în părul tău
ani lumină înlănţuie lumile noastre
nu trebuie decât să iau autobuzul şi
să trec dintr-o gaură neagră în alta până te găsesc
de la un capăt la celălalt e o autostradă fărâmiţată
plină de gropi de şanţuri de comete eşuate
te văd cărând în saci kilometri din centura lui orion
moarile vor măcina şi ultima piatră
cu care vei azvârli în mine când mă vei revedea
acum
niciun austru nu mai împinge trecătorii spre tine
ai rămas singură ca-ntotdeauna
un soare se ridică deasupra norilor pe care îi creşti
în grădina din spatele casei de pe lună
îţi pune mâna pe frunte şi te trimite în pat
poate iarăşi ai făcut febră sau insolaţie
din cauza întunericului
când o să ajung probabil vei fi îmbătrânit deja
o să încerc din nou
să îmblânzesc universul din iţele nedescurcate
promit că atunci
voi rămâne cu tine până când va uita să tremure
ultima stea cu locul pierdut în constelaţii
 |
| morisca - Fall to Pieces |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu