îşi minte propriile secunde să închidă ochii
le face ghemotoc şi mi le aruncă de parcă
eu sunt coşul de gunoi în care-şi aruncă ceasornicarii
plătiţi să ruleze nopţile pe pielea tocită
a limbilor sfărâmate de cutremurul
care ne-a trântit apartamentul la picioare
ferestrele deschise şi-au închis singure gurile
fiecare minut a paralizat între buzele de sticlă
stăm şi privim acum pick-up-ul al cărui disc
seamănă cu irisul unui câine hămesit
pe cadran apusul azvârle cioturile oamenilor
prinşi printre maşinile care încă mai aleargă alandala
un geamăt prelung răsună printre cărămizi
altă cifră s-a sinucis aruncându-se de pe acoperiş
nu ştim dacă următorul minut se va prăbuşi peste noi
sau dacă îl vom ţine în palmă ca pe-un fir de praf
ne cade timpul
băi
ne cade-n cap...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu