just another superhero story

1.//

 „Încă o noapte şi gata.”

Însă ştia prea bine că nu e ultima noapte. Se uită puţin prin apartamentul mizer şi dezordonat de la etajul şapte şi simţea cum o pişcă ochii. Erau maldăre de haine peste tot, toate nespălate. Mirosea groaznic. Se duse să deschidă geamul, călcă pe o felie de pizza mucegăită şi se lovi de colţul mesei. Nu mai înjurase de atât de mult timp că i se păru penibil ce putu să spună. De obicei, nu o durea să se vadă trăind aşa. Ştiuse că a avut întotdeauna alte opţiuni. S-ar fi putut alege pe sine, nu pe ceilalţi. Ar fi putut alege fericirea ei şi alte chestii d-astea, dar i s-a părut patetic să fie atât de egoistă, cel puţin atunci.

Da’ în ultima vreme era aiurea. Totul se schimbase. Noaptea îi rupea gâtul când privea de pe trotuar zidurile înalte ale blocurilor. O înnebunea monotonia lor gri, cu aceleaşi pete, cu aceleaşi geamuri triste. Betonul îi alerga în sens invers picioarelor ei şi asta o făcea să se întrebe dacă nu e momentul să lase lumea deoparte şi să-şi ia o bandă de alergat de le teleshopping.

Şi mai rău, oamenii o oboseau. Se săturase de aroganţa lor şi de ghicitorile lor, cum credeau ei că ştiu totul, de cât de dramatici păreau şi de cât de puţin le păsa de fapt de tot ce era în jurul lor, de uşurinţa cu care se îngropau în ţigări, cafea, alcool, ca să uite, să uite ce?, nici ei nu ştiau, ştiau că vor doar ca viaţa lor să se schimbe şi aşteptau să se schimbe aşa totul într-o secundă, fără ca ei să facă nimic şi de ce-ar face-o, se complac cu toţii în stările astea, iar ea se simţea obligată să-i asculte, să adune toate gândurile lor şi să le amestece bine în minte până să le poată spune ceea ce ar fi trebuit să audă în aşa fel ceea ce ar fi vrut să audă (şi mereu era greu) şi nu se aştepta să primească de la ei acelaşi umăr solid pe care ea l-a oferit sau aceleaşi cuvinte sau prostii din astea, n-avea de obicei pretenţii dar acum câteva zile

2.//

Nu trebuie Poate nu vreau Nu trebuie să vrei Cum vine asta Aşa Poate nu e totul aşa simplu cum crezi tu Ba e dar nu vezi tu că e Cred că eşti tâmpit Poate chiar sunt Aşteptam alt răspuns Nu mai aştepta întotdeauna altceva mulţumeşte-te cu asta şi gata Mda păi mersi atunci Pentru ce Pentru nimic şi pentru tot că de altceva nu eşti în stare

3.//

acum câteva zile a avut nevoie de cineva şi, brusc parcă, oraşul se golise pe o rază de 20 de kilometri. Dar a găsit pe cineva. Sau, mai bine zis, ceva.

4.//

„nu vreau să pleci” „păi dacă nu vrei nu plec” „şi tu ce vrei?” „nu ştiu ce vreau” „atunci poţi să pleci”

5.//

A găsit cana printr-un colţ al dulapului din bucătărie şi aproape că uitase de existenţa ei. Luase cana aia veche, ciobită la mâner în toate călătoriile, în toate apartamentele, la toate ceaiurile, cafelele, ciocolatele calde şi vinurile fierte pe care le băuse. Totuşi uitase de cana asta cu faţă de pisică, dar nu şi cana de ea; dovada e că era aici, gata s-o asculte, să-i ţină la cald ceaiul de vanilie sau orice altceva ar fi vrut să bea.

Adevărul e că lucrurile de care suntem legaţi într-un fel sau altul nu ne părăsesc niciodată. Se sparg, se rup, se decolorează, se descos, se crapă, se urâţesc, dar rămân aceleaşi. Mute şi sincere.

6.//

20 februarie

Nu mai ştiu de când n-am băut o ciocolată caldă acasă. Şi azi, când am găsit în sfârşit nişte cacao, am dat şi de cana pe care o am de la cinci ani. Era tot acolo, destul de departe, ce-i drept. Dar niciodată prea departe. Îţi imaginezi, de mai mult de un deceniu, cana asta e peste tot. A ţinut mai mult decât orice altceva. Şi e doar o simplă cană.

Hollow, Alexandra Belissimo

7.//

„Ştii, urăsc oamenii care mă supraestimează. Nu sunt un supererou, nu am puteri speciale, nu pot să fac nimic mai mult pentru nimeni. Sunt tot om, fac greşeli, mă enervez, chestii d-astea. Nu azvârle cerul fulgere când sunt îmbufnată. Nu m-a muşcat niciun păianjen niciodată, nici măcar o albină, nici măcar ţânţarii nu prea o fac, vara. Nu am un laborator secret într-un beci sau ceva de genul ăsta în care îmi ţin echipamentul şi lucrez zi şi noapte ca să îmi perfecţionez tehnologiile. Nu sunt rezultatul vreunui biohazard şi nu m-am oferit voluntară pentru ceva în viaţa mea. Deci nu sunt un supererou.

Urăsc oamenii care mă supraestimează. Pentru că atunci când nu o mai fac, mă simt atât de goală încât abia îmi văd contururile.”

fin.//

„Încă o noapte şi gata.”

O coti spre parc şi începu să alerge. De mâine avea să înceapă să mănânce de la fast-food.

_________________________

Ţin să-mi elogiez prin intermediul acesta laptopul, care a stat în stand-by trei sau patru zile, timp în care nu am binevoit să salvez o schiţă a acestei proze.