1.//
„Încă o noapte şi gata.”
Însă ştia prea bine că nu e ultima noapte.
Se uită puţin prin apartamentul mizer şi dezordonat de la etajul şapte şi
simţea cum o pişcă ochii. Erau maldăre de haine peste tot, toate nespălate. Mirosea
groaznic. Se duse să deschidă geamul, călcă pe o felie de pizza mucegăită şi se
lovi de colţul mesei. Nu mai înjurase de atât de mult timp că i se păru penibil ce
putu să spună. De obicei, nu o durea să se vadă trăind aşa. Ştiuse că a avut
întotdeauna alte opţiuni. S-ar fi putut alege pe sine, nu pe ceilalţi. Ar fi
putut alege fericirea ei şi alte chestii d-astea, dar i s-a părut patetic să
fie atât de egoistă, cel puţin atunci.
Da’ în ultima vreme era aiurea. Totul se schimbase. Noaptea îi rupea gâtul când
privea de pe trotuar zidurile înalte ale blocurilor. O înnebunea monotonia lor
gri, cu aceleaşi pete, cu aceleaşi geamuri triste. Betonul îi alerga în sens
invers picioarelor ei şi asta o făcea să se întrebe dacă nu e momentul să lase
lumea deoparte şi să-şi ia o bandă de alergat de le teleshopping.
Şi mai rău, oamenii o oboseau. Se săturase
de aroganţa lor şi de ghicitorile lor, cum credeau ei că ştiu totul, de cât de
dramatici păreau şi de cât de puţin le păsa de fapt de tot ce era în jurul lor,
de uşurinţa cu care se îngropau în ţigări, cafea, alcool, ca să uite, să uite
ce?, nici ei nu ştiau, ştiau că vor doar ca viaţa lor să se schimbe şi aşteptau
să se schimbe aşa totul într-o secundă, fără ca ei să facă nimic şi de ce-ar
face-o, se complac cu toţii în stările astea, iar ea se simţea obligată să-i asculte,
să adune toate gândurile lor şi să le amestece bine în minte până să le poată
spune ceea ce ar fi trebuit să audă în aşa fel ceea ce ar fi vrut să audă (şi
mereu era greu) şi nu se aştepta să primească de la ei acelaşi umăr solid pe
care ea l-a oferit sau aceleaşi cuvinte sau prostii din astea, n-avea de obicei
pretenţii dar acum câteva zile
2.//
Nu trebuie Poate nu vreau Nu trebuie să
vrei Cum vine asta Aşa Poate nu e totul aşa simplu cum crezi tu Ba e dar nu
vezi tu că e Cred că eşti tâmpit Poate chiar sunt Aşteptam alt răspuns Nu mai
aştepta întotdeauna altceva mulţumeşte-te cu asta şi gata Mda păi mersi atunci
Pentru ce Pentru nimic şi pentru tot că de altceva nu eşti în stare
3.//
acum câteva zile a avut nevoie de cineva
şi, brusc parcă, oraşul se golise pe o rază de 20 de kilometri. Dar a găsit pe
cineva. Sau, mai bine zis, ceva.
4.//
„nu
vreau să pleci” „păi dacă nu vrei nu plec” „şi tu ce vrei?” „nu ştiu ce vreau” „atunci
poţi să pleci”
5.//
A găsit cana printr-un colţ al dulapului
din bucătărie şi aproape că uitase de existenţa ei. Luase cana aia veche,
ciobită la mâner în toate călătoriile, în toate apartamentele, la toate
ceaiurile, cafelele, ciocolatele calde şi vinurile fierte pe care le băuse. Totuşi
uitase de cana asta cu faţă de pisică, dar nu şi cana de ea; dovada e că era
aici, gata s-o asculte, să-i ţină la cald ceaiul de vanilie sau orice altceva
ar fi vrut să bea.
Adevărul e că lucrurile de care suntem
legaţi într-un fel sau altul nu ne părăsesc niciodată. Se sparg, se rup, se
decolorează, se descos, se crapă, se urâţesc, dar rămân aceleaşi. Mute şi sincere.
6.//
20
februarie
Nu mai ştiu de când n-am băut o ciocolată
caldă acasă. Şi azi, când am găsit în sfârşit nişte cacao, am dat şi de cana pe
care o am de la cinci ani. Era tot acolo, destul de departe, ce-i drept. Dar niciodată
prea departe. Îţi imaginezi, de mai mult de un deceniu, cana asta e peste tot. A
ţinut mai mult decât orice altceva. Şi e doar o simplă cană.
7.//
„Ştii, urăsc oamenii care mă
supraestimează. Nu sunt un supererou, nu am puteri speciale, nu pot să fac
nimic mai mult pentru nimeni. Sunt tot om, fac greşeli, mă enervez, chestii
d-astea. Nu azvârle cerul fulgere când sunt îmbufnată. Nu m-a muşcat niciun păianjen
niciodată, nici măcar o albină, nici măcar ţânţarii nu prea o fac, vara. Nu am
un laborator secret într-un beci sau ceva de genul ăsta în care îmi ţin
echipamentul şi lucrez zi şi noapte ca să îmi perfecţionez tehnologiile. Nu sunt
rezultatul vreunui biohazard şi nu m-am oferit voluntară pentru ceva în viaţa
mea. Deci nu sunt un supererou.
Urăsc oamenii care mă supraestimează. Pentru
că atunci când nu o mai fac, mă simt atât de goală încât abia îmi văd
contururile.”
fin.//
„Încă o noapte şi gata.”
O coti spre parc şi începu să alerge. De mâine
avea să înceapă să mănânce de la fast-food.
_________________________
Ţin să-mi elogiez prin intermediul acesta laptopul, care a stat în stand-by trei sau patru zile, timp în care nu am binevoit să salvez o schiţă a acestei proze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu