 |
| Paula Bonet |
peştele atârna de mal pentru că altfel s-ar fi înecat în mare
şi-odată cu el luna stelele iar cerul
îşi făcea gura pungă strângea din dinţi
cosea lacrimi de smoală pe nisip
şi zimţi murdari se ridicau zdruncinând
orice suflet îi cadea-n cale
într-o zi
peştele îşi ţuguia buzele încercând să mai sărute pentru ultima oară apa
în semn de bun rămas către pescarul cel mai aşteaptă încă în larg
_________________________________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu