M-am gândit de
multe ori că aş vrea să plec eu prima. Nu să clachez, la dracu. Eu nu fac
niciodată asta. Adică, mă înţelegi. Sau nu, nu mă înţelegi, stai, că rareori ai
făcut-o, îţi desenez. Îmi iau un creion şi un bloc de desen de la papetărie şi
mă întorc. Nu, nu A4. A3. Să fie mare, să poţi să înţelegi şi tu odată, măcar
acum. Mi-aş fi dorit să-mi laşi totuşi ocazia să fiu eu cea care te împinge în
prăpastie când ţi se rupe craca.
Şi uite că e
dimineaţă şi patul a rămas gol pe-o parte, la fel şi dulapul şi noptiera, la
fel şi bucăţica pe care ţi-o făcusem în laptopul meu. În baie n-a rămas decât o
urmă vagă de spumă de ras pe chiuvetă, în rest totul e mai curat ca atunci când
vine mama în inspecţie. Mă întorc în dormitor, deschid fereastra, e iarnă pe
bune de-acum încolo şi parcă prin aer se pierd nişte fulgi amărâţi. Tricoul nu
mă acoperă destul, închid şi trag perdelele. Mă aşez pe marginea patului şi
stau. Pur şi simplu asta e tot ce pot să fac – să stau. După atâta timp, ne
luăm frumos catrafusele şi ne cărăm din viaţa unui om ca şi când am fi fost
doar în trecere la o mamaie pe care numai din cauza alor tăi ai venit s-o
vizitezi. Ştii, dacă aş fi bunică-ta, te-aş bate. Dar pentru că am fost atâta
timp alături de tine, singurul lucru pe care vreau să-l fac acum este nu să te
bat. Ci să te tranşez, pur şi simplu. Fiindcă femeia aia probabil nu mai are
putere să facă asta, dar eu am.
Până la urmă, nu
eu sunt cea rănită aici. Orgoliul meu este. Şi ce? Îi trece. Vor veni alţii şi
alţii care-l vor călca în picioare şi poate nici măcar n-o să mai am timp să-l
scot din tranşee să-l pansez. E singurul pe care îl scot în faţă, în prima
linie, ca un scut, ca şi când ar fi primul lucru de care aş vrea să mă despart.
Şi e zdrobit azi şi mâine şi în fiecare zi de gloanţele nepăsării tale. Dar e
important că el rămâne pe poziţii, aşa rănit cum e, aşa bolnav şi cuprins de
friguri. Iar eu...? Eu sunt bine. Eu sunt mai bine ca niciodată, aşteptam să
pleci. Aşteptam momentul prielnic să îmi baţi în uşă şi să zic că e încuiat şi
că în casa mea nu intră străini...
Să revenim la
desen. Uite, vezi linia asta? Îţi desenez din profil acum. Fii atent. Linia
asta subţire, din dreapta, sunt eu. Nu râde ca un idiot, nu m-am făcut aşa
fiindcă am cincizeci de kile, ci fiindcă tu m-ai făcut să fiu slabă. Linia asta
din faţă, mai groasă, e orgoliul meu. Uite, îi fac un strat punctat aici. Asta
înseamnă că epiderma s-a dus dracului. Dar epiderma nu-i decât la suprafaţă, ştii
bine. În spatele epidermei se ascunde adevăratul muşchi. De ăsta nu mai treci.
Înţelegi acum? Nu mai treci de orgoliul meu, fiindcă orgoliul meu respiră prin
spate. E ca o frunză, are acolo stomatele şi oricât de sacadat ar expira şi
inspira după atâtea lovituri, funcţionează, la naiba, funcţionează! Şi eu mă
baricadez în spatele acestei frunze care poate ţie ţi se pare amărâtă şi poate
chiar e, poate chiar are nişte fisuri minuscule pe care nu le văd, pe care tu
eşti gata să le descoperi şi să le ataci. Dar în timpul ăsta eu îmi creez alt
orgoliu şi altul, şi altul, până când tu n-o să mai ajungi niciodată la mine.
Ah, să-ţi mai
desenez ceva. Te-aş desena pe tine, dar nu n-am nevoie de un A3 pentru asta, nu
stric bunătate de foaie pe tine. Adică nu se merită. Dar încă îmi pare rău că
n-am apucat să am ultimul cuvânt. Nu mă mai cert cu tine sau ceva, în caz că te
aştepţi la asta.
A, da’ chiar.
Să-mi fac o cafea, am vorbit destul cu pereţii azi. Probabil că ar trebui să
intru un picuţ în depresie şi să îmi caut nişte pijamale cu bulinuţe de prin
şifonier. Să-mi fac un coc d-ăla în mijlocul căpăţânii şi poate înainte de
astea să îmi umplu frigiderul cu ciocolată, că e prea frig pentru îngheţată.
Dar la dracu, e un raion întreeeeeeg la Kauflaaand! Nu, şi îngheţată. Ar trebui
să-mi fac o listă de cumpărături. Poate iau şi nişte prezervative, nu se ştie
când se îmbată omu’. Pân’ la urmă, tu mergi mai departe, eu îmi permit să merg
şi mai departe.
Păi ce mama
dracu.
"Ficţiunea este o înfrumuseţare a vieţii." (Bukowski)
2 comentarii:
Atat de universal. Imi place blogul tau. In special tema care imi inspira un aer primavaratic de toamna. Cuvintele par foarte proaspete dar nascute in locul gresit. Mai bine in ingrijorarea tacerii.
Pai ce mama dracu - asa! Da-i drumu! Spune tot. Culmea, la tine pana si furia si orgoliul suna bine, si suferinta, mai ales...
Trimiteți un comentariu