atât de diferit şi totuşi atât de asemănător, că nici nu mai ştiam care erau versurile mele.
____________________________________________
ce-ar fi fost dacă nu ai fi fost acolo
mi-aș fi lăsat umărul să fie suportul altei persoane
altei frunze umilite de vânt
poate că a două zi aș fi înnodat papioanele de vise
le-aș fi înregistrat după număr culoare miros gust
aș fi stat acolo
pe banca zgâriată de plecarea ta cu unghia de la bocanci
toate ar fi fost aranjate pentru ceva în viitor
care viitor viitorul e întotdeauna rece şi gri şi nu e decât o poveste;
mi-ar fi fost dor de prezentul trăit cu tine
aş încerca să ne încui în mijlocul clepsidrei
acolo unde nisipul îşi face loc şi inundă aerul cu praf
am fi la fel de mototoliţi ca o carte veche de romanţe autumnale
am fi prea greu de descifrat în şcoli şi aruncaţi
la coşul de gunoi de pe peron..
care peroane peroanele sunt călcate în picioare
m-aș fi săturat să îmi simt sutele de mii de bubuituri ale inimii
lovite de tocuri și pantofi lustruiți
timpul s-ar fi adunat în scoici previzibile
uite
o secundă s-ar pune între noi și am număra toate bulele de aer
toate roțile dințate din ceasul ticăitor al vremii rămas neîntors
m-aș fi întins peste pielea ta și aș fi adormit acolo tremurând
poate că peste trei zile
am fi înviat și ne-am fi pus pe cap coroanele veșnicilor îndrăgostiți
care îndrăgostiţi îndrăgostiţii nu se îndrăgostesc niciodată
sunt creaţi să se iubească nu să se caute să se găsească să se primească
noi nici măcar nu ne-am găsit noi căutăm ace şi aţe ca să ne lipim atriile
cerşim mila pe la colţurile marilor raioane de speranţe
poate
poate primim în schimb moneda sărăciei în care ne scăldăm
pentru că nu vrem să vindem coroanele de suflete indiferente
care indiferență indiferenții sunt privitori ascunși ai timpurilor noastre
ne devorează toate simbolurile semnele degetele mânecile
mi-am împărțit cu tine ultima înghițitură de măr și ultimul blid cu apă
suntem ultimii rămăși ai spiței de dragoste regală
undeva s-au adunat cadavre descompuse cu litere mari și aurii
legende încolăcite prin pene de gâscă șoapte vânturi zăpezi
am îndurat atâtea și ne-am suflat unul altuia suflet abur viață căldură
ce-ar fi fost dacă banca pe care am stat eu
era mâzgălită cu ultima rămășiță din unghia bocancului tău?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu