zidarul propriei coaste

sursă

avem nevoie de-o zi în care să mă dezbrac de cărămizile moarte
se lipeau de mine cu seva lor portocalie şi mă simţeam
zidită în propria carne
atunci

atunci mi-am ales o zi
fără cuvinte agăţate de tavanul văruit în alb
fără explicaţii împrăştiate peste podeaua prăfuită
fără ţipete găurite de fereastra pătată de vânt
fără zgomotul luminii unei lanterne care îmi studia
durerile

am pierdut acea zi undeva într-un morman de aburi
căzuţi lângă ceştile de cafea nespălate
al căror zahăr a rămas pe fundul îngălbenit de timp
muştele fac tumbe atent alături
dansând un vals al morţii pe un pian dezacordat

voiam să pleci/ voiam să şi rămâi
să mai îngâni o ultimă rugăciune pentru zidul golit
de sufletul rămas în palmele tale
să fii tu zidarul propriei coaste dezrădăcinate

şi uneori aş vrea să fiu
acelaşi zid
lipit de-o poezie