despre dragoste, la psiholog

"mirror, mirror, who's the happiest, 

is it the lover or

is it the peel of them?"

Luni, 17:00. Balonul.

- Mi se rupe sufletul când îl văd, mă-nţelegeţi? Eu sunt capul de deasupra tuturor capetelor. Eu ajung aproape de soare, mă-ncălzesc. Şi el stă acolo... pe-o masă, mă-nţelegeţi? Rece şi dur. „Cineva să-mi ruleze sfoara, să-l iau în braţe şi să-l duc pe-aici pe sus”, am zis săptămâna trecută. Şi-ajung la căpătâiul lui şi-i văd piciorul ascuţit dezvelit şi-ncerc să trag o patură pe el, mă-nţelegeţi? Şi-atunci vrea să mă ia în braţe şi să-mi spună că mă iubeşte. Atunci m-am prins că de mine ar trebui să-mi fie milă. Al dracului ac. M-a spart.

Marţi, 16:30. Cearşaful.

- Înnebunesc. Ei mă înnebunesc. Simt cum fiecare aţişoară din mine se destramă. Uitaţi-vă puţin la mine, sunt o dezordine. Nu e nicio diferenţă un cearşaf şi o cârpă, vă spun eu. Mă simt... îh, murdar. Le simt pielea impregnată în ţesătură şi vă spun eu, e de-a dreptul scârbos. Nu ştiţi ce pot face. De la pete de mâncare la... îh. Dacă ar fi să vă dau un sfat, v-aş spune să vă feriţi de oameni. Oamenii sunt scârboşi. Mai ales când se iubesc.

Miercuri, 8:30. Ceasul.

- Am de gând să vă pun, întâi de toate, să priviţi cu atenţie şi să-mi spuneţi ce oră este. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, trebuie să ţin cont de asta. Am două minute la dispoziţie să vă spun care e treaba mea, păi, vedeţi dumneavoastră, am rămas fără secundar. De fapt, e impropriu spus, că eu l-am dăruit. Vedeţi dumneavoastră, am întâlnit o fermecătoare brăţară pe noptieră zilele trecute. I-am dat secundarul meu, ca amintire, dar asta-i altă poveste. Deja am depăşit cele două minute ca să fac introducerea celor două minute. Începem? Mă grăbesc. Timpul e subiectiv doar pentru oameni. Mai ales când se iubesc.

Joi, 10:00. Umbrela.

- Eu nu am nicio problemă. Voiam să vă întreb când puteţi să faceţi să plouă. Vreau să plouă. Vreau să văd oameni fericiţi. Să-i văd cum îşi scot cu toţii umbrelele. Să fie o inundaţie de umbrele pe străzi. Să plouă mult. Să ţinem oamenii calzi, chiar dacă-i frig în nori. Oamenii iubesc ploaia. Deci, când plouă?

Vineri, 19:00. Oglinda.

- Am obosit să fiu peste tot. Oamenii se uită efectiv unul la altul şi cred că se văd pe ei înşişi, se-ndrăgostesc nebuneşte, fac lucruri prosteşti, se autodistrug pentru iubire, apoi se plictisesc. Au impresia că au dat de o oglindă şi se privesc ceva timp de la depărtare. Până să-şi dea seama că-s o groază de diferenţe. Atunci vine partea cea mai grea. Unii aleg să înţeleagă diferenţele, să trăiască alături de ele. Alţii nu. Şi pleacă.