joi, octombrie 8

ziua în care au amuţit lupii

intro//
ai văzut vreodată picătura aceea de apă care
te-a făcut să blestemi ploaia sau
cu alte cuvinte
ţi-ai văzut vreodată trupul năpăstuit de oglinzi
când voiai să-ţi ascunzi toate
zgârieturile
ah, zgârieturile

i.
m-am trezit cu sufletul chircit de frig, urlând
urlând mai tare decât toamna care lovea cu umărul în uşă
îmi spunea că dacă las lupii să intre n-o să-l mai văd niciodată
că pentru el lumea s-a scurs printre ramuri de măr despăducheate de vânt
iar eu
eu am stat şi-am privit cu ochii izbiţi de lumini palide toată schingiuirea universului
cu mâinile lipite de scăunel, ca la grădiniţă

ii.
îmi spun că n-a venit încă sfârşitul
cerul nu s-a descusut prea mult, doar cât să-nghită soarele
şi să dezrădăcineze ici-colo câteva păduri
ca să-şi cultive singurătatea

iii.
toamna îmi şuieră la ureche un vânt pentru oase
e ca un cântec de leagăn înfăşurat în amintiri pe care
nimeni nu le revendică
toamna e dulce şi-mi zdruncină coastele
toamna-mi fură sufletul şi lasă în urmă rugină

Andreas Lie


outro//
au crescut lupii şi colţii le miros a vară
soarele nu mai răsare, dar apune de două ori pe zi
lumină mai aruncă licuricii, dar întunericul îţi scoate ochii oricum
zgârieturile se infectează, dar am spart oglinzile
sufletul nu l-am mai găsit, dar nici nu l-am căutat vreodată

Niciun comentariu: