marți, martie 15

apusul timpului


trase draperia şi o rază palidă îi aprinse cu greu ţigara
i-am spus râzând că soarele e-n zi de post & nu-mi scruma în palmă, te rog
pentru asta avem covor, iubitule

îi aud de aici inima bătând la tobe & poate tot ea
a descuiat temniţa coastelor mele şi-a eliberat vechea ticăitoare & sigur
mi-a înviorat mecanismele

genele îi umbresc păturile de nesomn de sub ochi, iar
pleoapele deseori ţes întunericul & rareori aprind lumina & mi-e drag
de zilele târâte prin ceaţă dar

ţigara s-a stins şi
soarele încă n-a alunecat de tot sub orizonturi, dar
pupilele ni se dilată până când se regăsesc sub cearşafuri & lumea, ei bine
ea poate aştepta o noapte


Niciun comentariu: