casa mea

casa mea

are geamuri din carton colorat transparent e mai înaltă decât mine uşa scârţâie numai

când se închide lumina de-afară iar lumina de-afară se aprinde doar dimineaţa devreme

scările care duc în pod sunt pline de paşi vechi iar în pod paşii se ascund sub cutii

goale fiindcă mama a aruncat în sobă toate amintirile pline de noi de mine de mine!!!

dar ele au fugit spre cer când au ieşit pe horn şi s-au ascuns în nori iar când plouă

ştiu că încă sunt acolo şi-mi zâmbesc plângând şi m-aşteaptă

ştiu că m-aşteaptă

casa mea

are o grădină zgâriată cu un şir indian de pietre din uşă până-n poartă

mi-am lăsat acolo genunchii şi coatele şi palmele cu pielea zdrelită şi

cu sângele spălat de ploaie poate sângele se spală dar trecutul nu prea

se curăţă nici de praf nici de regrete şi of, începusem să vă povestesc

despre grădină fiindcă iarba mi-a mângăiat tălpile în fiecare primăvară

şi gleznele în fiecare vară dar apoi venea toamna şi eu nu puteam deloc

s-o gonesc deşi încercam, încercam să o mătur de pe trotuare s-o trimit

departe spre ţările în care suflă păsările dar nu puteam şi doamne, tot

nu am vorbit de grădină, păcat, aveam nişte

trandafiri aşa frumoşi

casa mea

e de fapt rătăcită printre atâtea alte case

nu e tristă dar nu-mi zâmbeşte când mă-ntorc de nicăieri

e sobră şi întunecată şi nu-mi spune poveşti la culcare

dar

casa mea

e roz când apune soarele şi tot roz când răsare