Ştii cine e N.? E un puzzle. Şi totodată, un stereotip.
L-ai creat când erai în căutarea acelei perfecţiuni perverse pe care mi-o
doresc până şi eu la o femeie. Dar, ca orice stereotip, nu realizezi că vei
banaliza până în vârful unghiilor proaspăt lăcuite acea femeie care va sorbi
din cana ta de cafea. Chiar dacă va asculta liniştea alături de tine, poate că
n-o va înţelege. Dacă va purta puloverul tău larg, poate că nu-l va purta decât
fiindcă vrea să cadă în cearşaful tău diseară. Nu o să ştii niciodată dacă
joacă poker şi-şi ascunde aşii în palma micuţă cu care abia aştepţi să-ţi umpli
pumnul. Va face totul poate fiindcă ştie că-ţi face ţie plăcere, dar...
plăcerea ei? Şi ce rost mai are plăcerea ta când ea face asta intenţionat ca tu
să te scurgi la picioarele ei şi nu fiindcă aşa îi place ei?
Creezi un mulaj şi îl încui într-o cămăruţă plină de
ferestre, prin care priveşti zilnic şi compari fiecare sân, fiecare zâmbet,
fiecare geană. Vrei ceva ce n-o să găseşti, fericirea. Fiindcă am realizat că,
de fapt, asta e fericirea pentru tine. Ceri puţin de la viaţă şi totuşi viaţa
nu-ţi poate da decât ore de lucru manual, ca în clasele mici. N-ai nevoie de
orele astea pentru a crea perfecţiunea, ci pentru a te recrea pe tine însuţi, pentru a te retuşa şi pentru a alege
bucăţelele deteriorate din tine. Pentru a înlocui ce e stricat.
Ajung şi la piesele astea de puzzle. Nici nu le ai pe
toate. Şi, dacă le ai, le schimbi. Găseşti ceva care ţi se pare mai potrivit şi
dezlipeşti desenele de pe bucăţelele de carton ca să le înlocuieşti mai târziu
iar şi iar şi iar până ce cartonaşele devin fragile şi se rup, iar puzzle-ul
devine artificial şi forţat. N. va fi fadă şi va reacţiona diferit în aceleaşi
momente, repetate la nesfârşit, iar tu vei ajunge bătrân lângă sufletul ei gol,
fără să poţi s-o părăseşti, fiindcă niciun inventator nu-şi poate renega
invenţiile. E cel mai jalnic sfârşit pe care mă aştept să îl suporţi.
Asta e ceea ce îţi doreşti?
24 septembrie, cu mici retuşuri azi.
de pe vremea când nu era atât de frig. poate.
2 comentarii:
Scopul meu zilnic este acela de a ma elibera de stereotipuri si prejudecati. Sunt blocaje care ne fura din libertate.
Prejudecăți...da, trăim într-o lume a prejucecăților și-a ipocriziei atât de frumos mascate...UItăm să fim noi însene/înșine în astă lume acidă, dar e bine să creăm și să abordăm libertatea noastră, în maniera plăcută și acceptată de noi și cei ca noi!
Trimiteți un comentariu