ţipătul sau durerea.
când am
deschis prima oară o uşă
m-am
împiedicat de prag
povestea.
//bună seara
stimaţi juraţi
ne-am adunat
aici
nu pentru a
rupe apusul şi pentru a-l împărţi pescăruşilor
ci pentru a
scuipa veninul din şarpele care i-a otrăvit vinul lui alice
avocatul acuzării
are cuvântul//
//după cum
bine ştiţi, cheia
succesului în
arta uitării trecutului este de a trage de alte mânere
până când
uşile îşi frâng oasele ca să se deschidă însă
lemnul
acesteia a fost cârpit de atâtea ori cu oglinzi încât toate amintirile
îţi mutilează
retina, orbindu-te, crestând cu fiecare colţ al cioburilor
altă poveste
altă ceartă alt ţipăt sau poate un alt fel de tăcere
victima în
cauză vede în aşa fel radiografia anilor
toate
şuruburile ruginite se transformă-n în praf de cometă
iar cometele
scrântesc inima şi
viaţa din acel
trup îşi scoate ultima ţigară
din buzunarul
de la piept
acestea fiind
daunele provocate şi clientei mele
se cere
pedeapsa capitală//
ultimul cuvânt.
ştiu că ultima
uşă pe care o voi deschide
va fi oricum prea
mică pentru mine
dar vreau să
cred că n-am întâlnit-o încă
sentinţa.
nu vor exista minuni
chiar dacă te cheamă
alice
e plin de uşi
peste tot în jurul tău
şi nu e vina
nimănui că tu ai sunat în vecini
Alma Haser |
Un comentariu:
Si apoi Alice innebuneste
Trimiteți un comentariu