marți, august 19

alice (sau cum să baţi la uşa greşită)


ţipătul sau durerea.
când am deschis prima oară o uşă
m-am împiedicat de prag

povestea.
//bună seara stimaţi juraţi
ne-am adunat aici
nu pentru a rupe apusul şi pentru a-l împărţi pescăruşilor
ci pentru a scuipa veninul din şarpele care i-a otrăvit vinul lui alice
avocatul acuzării are cuvântul//

//după cum bine ştiţi, cheia
succesului în arta uitării trecutului este de a trage de alte mânere
până când uşile îşi frâng oasele ca să se deschidă însă
lemnul acesteia a fost cârpit de atâtea ori cu oglinzi încât toate amintirile
îţi mutilează retina, orbindu-te, crestând cu fiecare colţ al cioburilor
altă poveste altă ceartă alt ţipăt sau poate un alt fel de tăcere
victima în cauză vede în aşa fel radiografia anilor
toate şuruburile ruginite se transformă-n în praf de cometă
iar cometele scrântesc inima şi
viaţa din acel trup îşi scoate ultima ţigară
din buzunarul de la piept

acestea fiind daunele provocate şi clientei mele
se cere pedeapsa capitală//

ultimul cuvânt.
ştiu că ultima uşă pe care o voi deschide
va fi oricum prea mică pentru mine
dar vreau să cred că n-am întâlnit-o încă

sentinţa.
nu vor exista minuni
chiar dacă te cheamă alice
e plin de uşi peste tot în jurul tău

şi nu e vina nimănui că tu ai sunat în vecini

Alma Haser


Un comentariu:

Anonim spunea...

Si apoi Alice innebuneste